Salutare, A trecut ceva vreme de când nu am mai făcut un film cu subiect românesc, așa că uite 2 povestiri interesante cu Carol I, regele României: 1.Asta-i muzica ce-mi place La 10 mai 1866 Carol 1 devine domn al României. El face un legământ, pe care îl rostește în fața adunării deputaților "Cetățean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat. Eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună și soarta cea rea" Carol își ține legământul în 1877 când începe un război pentru obținerea independenței României de sub turci. România rupe ralațiile diplomatice cu Turcia în aprilie '77 și țara " s-a pus în stare de răzbel" (așa vorbeau atunci, ești nebun?). Armata română alături de armata rusească duce lupte la sud de Dunăre. Carol pleacă pe front. La 3 ore de mers pe jos de la Plevna (locul celor mai puternice lupte) se află satul Poradin, unde se afla cartierul general al românilor. Domnul țării noastre stătea în căsuță, fără ferestre, fără masă la care să scrie și unde nu putea dormi noaptea din cauza zgomotului făcut de tunuri. În inspecția pe care Carol o făcea la Calafat, cercetând cu ocheanul de pe coama șanțului așezarea tunurilor turcești peste Dunăre, un obuz a explodat drept în fața locului unde stătea. Obuzul a împroșcat cu noroi pe domnitor și pe toți generalii de lângă el. Cei din jur au încremenit de frică când și-au dat seama că domnitorul ar fi putut fi rănit sau chiar ucis. Carol însă a stat drept, nemișcat, și-a scos chipiul, l-a învârtit în aer și se spune că ar fi exclamat " Asta-i muzica ce-mi place!" sau, spun alții "Mi-e drag mie cântecul acesta. De fapt însă. Carol, care nu știa bine românește ar fi spus " Asta muzic place mie". 2. Vânătoarea regală Curând după sosirea regelui Carol I în România, s-a organizat în cinstea lui o mare vânătoare de urși în pădurile din munții Buzăului. Prefectul, care se temea că nu vor fi destui urși în bătaia puștii Maiestății Sale, a cumpărat vreo câțiva de la țiganii ursari și i-a gonit în pădure. Erau urși blânzi, învățați să joace și să calce spinările celor cu dureri. În strigătele hăitașilor, urșii au ieșit din pădure. Unul chiar în fața lui Carol. Acesta, emoționat, a pus pușca la ochi gata să tragă. Ursul, care era unul de la țigani, s-a ridicat în picioare și a început să joace mormăind. Regele s-a supărat, el venise să vâneze sălbăticiuni și nu animale dresate; așa că a oprit vânătoarea. Prefectul de Buzău era atunci Pantazi Ghica, fire aventuroasă care de fapt a avut bune intenții. Pentru Carol, care vâna de mic, pușca lui țintea negreșit animalul, bărbații îl invidiau, femeile îl aplaudau, treaba cu ursul dresat nu a picat bine. Ce, el nu e în stare să vâneze un urs normal? În alte vremuri, organizatorul ar fi putut fi aspru pedepsit. Carol nu era un despot și Pantazi Ghica a rămas fără pedeapsă. Mai târziu regele însuși râdea istorisind întâmplarea ca pe o reușită anecdotă. Istorisirile le-am găsit în cartea doamnei Ioana Pârvulescu "În intimitatea secolului 19" pe care v-o recomand cu încredere. BLOG: www.zaiafet.blogspot.ro FACEBOOK: www.facebook.com/zaiafet

Be the first to comment